Apetit pentru tradiție

Rețete cu tradiție din mai multe zone ale țării au “condimentat” cea de-a VIII-a ediție a târgului “Frumos. Ceramic. Folositor” organizat în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiu.

Deși vremea nu a ținut mereu cu organizatorii, sibienii și turiștii au venit în număr mare la târg, unde 26 de meșteri ceramiști din țară le-au dat întâlnire. Muzeul a înregistrat, de vineri până duminică, nu mai puțin de 6.239 vizitatori.

Provocare acceptată

“Noi îi provocăm pe olari să iasă din atelier și să demonstreze publicului că sunt atât meșteri buni, cât și bucătari buni. Anul acesta este un an special și avem în cadrul târgului doar meșteri olari din țară. Ideea a pornit în anul 2013, când am început un târg cu meșteri olari din străinătate, cu olari din Ungaria, din Republica Moldova și din Bulgaria. Olarii-bucătari au pregătit tocăniță de vițel, Babgulyas, supa cosașului, tocăniță de carne cu legume și cu hrean, gulaș tradițional, oaie cu vinete, diferite rețete care se pot prepara în vase de lut, nu doar gulașul pe care toată lumea îl cunoaște. Mă simt mulțumită și mă bucur că olarii au acceptat această provocare, că se simt bine și mă bucură faptul că vor să participe și la edițiile viitoare”, a spus muzeograful Karla Roşca, responsabil de eveniment, pentru Secret de Sibiu.

Krineläwend, o revelație a gustului!

Mugur Frățilă este psiholog independent și președintele asociației Tonal, care promovează o societate bazate pe armonie socială și vine în sprijinul persoanelor cu tulburări psihice prin terapii complementare. Creațiile asociației Tonal au devenit o prezență îndrăgită la evenimentele de profil, însă este întâia dată când Mugur și colegii săi acceptă provocarea culinară.

Krineläwend

“Suntem pentru prima oară la târgul acesta deosebit, ‘Frumos. Ceramic. Folositor’, am mai participat la alte târguri și evenimente din aria ceramicii, dar astăzi este pentru prima dată când și pregătim ceva. Pregătim o rețetă tradițională săsească. Probabil că vechimea ei, care nu este cunoscută cu exactitate, depășește 120-130 de ani. Recent a fost tradusă o carte de bucate a doamnei Elise Fröhlich din gotică în limba română și rețeta pe care am pregătit-o astăzi este o interpretare a unei rețete din acea lucrare. Concret, este vorba despre o tocăniță de carne de porc cu legume și hrean. De fapt, nucleul aromelor este dat de hrean și țelină. Am pregătit o cantitate suficientă, așteptăm publicul să își exprime o opinie și sperăm că am reușit să redăm spiritul autentic al rețetei! Original se numește Krineläwend, conține legumele obișnuite folosite în general la supe, adică morcovi, țelină, pătrunjel, ceapă și, bineînțeles, hreanul. Am adăugat niște ardei gras verde. Specificul rețetei este dat de faptul că cantitatea de hrean este foarte mare: aproximativ 8-10 rădăcini de hrean care sunt rase și, pentru a-și prezerva aroma, hreanul ras este ținut închis, iar la final, când este deja fiartă tocana, ciorba scăzută, atunci se adaugă smântâna și hreanul, se mai lasă un pic la clocotit și atunci toate aromele se vor transfera în tocăniță”, explică el.

Ambasadori ai Sibiului

Județul Sibiu a fost reprezentat și de Balazs Cornelia, din partea țiglăriei de la Apoș. Înființată în 2015, țiglăria are doar doi angajați care produc zilnic 650 de țigle după metoda tradițională.

Balazs Cornelia

Teracota Mediaș, ultima fabrică de cahle realizate manual din România, a participat la demonstrațiile de gătit în parteneriat cu restaurantul sibian Syndicat Gourmet și i-a surprins pe curioși cu oaie cu vinete, pregătită în vas de lut pe sobă.

Chef Ioan Bebeșelea

Iar de pe Valea Hârtibaciului, Centrul Cercetășesc “H.C. Habermann” a promovat ceramica de Nocrich și l-a avut în ajutor pe meșterul olar Csaba Balint.

Karla Roșca, autoare a unei cărți de bucate cu rețete tradiționale gătite în vase de ceramică, ne-a dezvăluit că pregătește o nouă lucrare. “Neapărat trebuie să se nască o nouă carte, pentru că rețetele pe care noi le-am adunat de la prima ediție, din 2013, sunt cuprinse în această carte, ‘Povești din bucătăria olarului’, până în 2017, așa că mai avem încă trei ani în care trebuie să completăm ediția”, spune reprezentanta Muzeului ASTRA.

Prima ediție de vară a târgului “Frumos. Ceramic. Folositor” a fost o provocare atât pentru organizatori, cât și pentru participanți. “Am respectat toate normele în vigoare, meșterii olari păstrează distanța față de public, n-am organizat atelierele interactive pentru adulți și pentru copii, iar olarii-bucătari gătesc doar cu măști și cu mănuși, distanța la standuri este cea de 1,5 – 2 metri”, a menționat Karla Roșca. Ediția de toamnă urmează să se desfășoare la sfârșitul lunii septembrie.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*