Așa se fac “pupezele” din aluat de pâine!

Pregătirea “pupezelor” sau a “cucilor” din aluat de pâine, o experiență dragă din copilărie, poate fi o provocare pentru aceste zile, când ne străduim să avem bucate speciale pentru masa de Paști.

“«Pupezele» sau «cucii» sunt mici figurine din aluat de pâine pe care copiii le modelau, alături de mamele sau bunicile lor, în ziua de copt pâine. Mai demult, ele se făceau, în mod ritualic, în satele din Transilvania, doar primăvara, înainte de Mucenici, pentru a fi împărțite de pomană, după sfințirea lor la biserică, tuturor copiilor întâlniți pe drum. Două dintre cele 40 de păsări de pâine se păstrau, de fiecare dată, pentru a fi atârnate de o sfoară într-un pom din livada casei. Ele aveau menirea de a grăbi venirea primăverii și de a atrage păsările să curețe pomii de viermi și omizi, asigurând o recoltă bogată, cu fructe sănătoase. Încet-încet, semnificație ritualică s-a pierdut, însă bunicii de la țară au continuat să-și încânte nepoții de la oraș cu aceste figurine realizate din resturi de cocă”, explică specialiștii de la Muzeul ASTRA din Sibiu, salvatori și păstrători de tradiții.

Dacă v-am trezit amintiri plăcute, dragi părinți și bunici, haideți să retrăim în propria bucătărie un crâmpei al copilăriei de demult. Cei de la Muzeul ASTRA ne vin în ajutor:

“Nimic mai simplu: se ia o bucată de aluat de pâine gata dospit, se modelează cu mâinile și se transformă într-o fâșie lungă de 25-30 de cm, apoi pur și simplu se face un nod din această cocă. Cele două extremități vor deveni capul, respectiv coada păsării. Capul se rotunjește și apoi se modelează ciocul și creasta. Coada se aplatizează și se modelează mici crestături: penele. Fiecare copil poate da frâu liber imaginației și își poate decora pupăza cu semințe de măr, boabe de porumb, fasole sau grâu, ridicând cât mai sus creasta «pupezelor» sau răsfirând coada «cucilor».”

Atelier gastronomic la Muzeul ASTRA
Atelier gastronomic la Muzeul ASTRA

(Re)descoperiți gustul minunat și mirosul îmbietor al “pupezelor” proaspăt scoase din cuptor și împărțiți cu membrii familiei ceva bun făcut de mâna voastră!

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*