Cartofi copţi cu moare

Cartofii copţi cu moare sunt specifici meselor din toamna târzie şi iarna, dar şi celor din timpul Postului Mare, când untul este înlocuit cu ulei.

Acest fel de mâncare este unul simplu, dar foarte gustos.

Ingrediente

  • 10 cartofi din soiul alb, de mărime medie
  • unt sau ulei
  • 2 cepe roşii
  • sare
  • pătrunjel verde
  • zeamă de varză acră (moare)

Mod de preparare

  1. Cartofii din soiul alb, care sunt mai potriviţi pentru copt, pentru că sunt mai făinoşi, se spală bine şi se pun la copt în cuptor, pentru 45 minute.
  2. Între timp, ceapa roşie se curăţă, se spală, se taie mărunt şi se amestecă cu sare şi ulei.
  3. Cu o furculiță, se verifică dacă sunt copţi cartofii şi se scot din cuptor cât sunt încă fierbinţi.
  4. Se taie în jumătăţi, se pun cubuleţe de unt pe fiecare bucată, se sărează şi se presară cu pătrunjelul verde tocat mărunt.
  5. Se servesc împreună cu ceapa roşie şi cu o cană de moare limpede şi aromată.


Rețetă culeasă de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale “Cindrelul – Junii” Sibiu și publicată în lucrarea “Popasuri culinare în ținutul Sibiului”
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*