Condimentele sănătoase ale gastronomiei transilvănene

Gastronomia transilvăneană a luat naștere prin interferența dintre bucătăria diverse lor națiuni, care au trăit pe aceste meleaguri, remarcând-se astfel printr-o mare bogăție de plante condimentare, folosite la obținerea diverselor preparate culinare.

Astfel, condimentele specifice bucătăriei românești sunt: busuiocul, mărarul și usturoiul. Populația maghiară din Transilvania folosește de secole măghiranul, ardeiul iute și chimenul la prepararea diverselor specialități culinare, cum ar fi, de exemplu, gulașul. Sașii au adus în gastronomia transilvăneană cherberul, folosit în ciorba de miel, care se servea de Paști, sau anisul, pentru prepararea turtelor dulci. Pentru evrei, pătrunjelul verde înseamnă un condiment cu conotații deosebit de importante, care simbolizează renașterea naturii, primăvara. Din acest amestec al diverselor culturi culinare, specifice diverselor națiuni, care au conviețuit în Transilvania, s-a născut o gastronomie bogată, cu valențe specifice, care utilizează un număr mare de plante condimentare, pentru a da aromă și gust mâncării.

În marea lor majoritate, condimentele sunt plante aromatice, care prin mirosul, gustul și culoarea lor, înnobilează unele alimente fade și le transformă în adevărate delicii culinare. În același timp, plantele condimentare ajută și la digerarea mai ușoară a preparatelor culinare mai grele și la o mai bună absorbție a nutrienților din compoziția alimentelor.

Ce principii active, cu rol protector pentru sănătate, se găsesesc în plantele condimentare?

În compoziția diverselor plante condimentare, întâlnim o serie de principii active determinante pentru gustul și mirosul acestora, dar și o serie de substanțe balast, cu rol secundar. Printre principiile active importante din compoziția plantelor condimentare se remarcă în primul rând uleiurile volatile sau esențiale, specifice plantelor aromate. Alături de uleiuri volatile, plantele condimentare mai conțin și alte substanțe, cum sunt: alcaloizi, glicozide, taninuri, coloranți, substanțe minerale, microelemente, vitamine, substanțe amare, lipide, glucide ș.a.

Ce efecte terapeutice au diversele plante condimentare?

Plantele condimentare, datorită prezenței în compoziția lor a unor principii active cu efect antibacterian și antifungic, permit o mai bună conservare a alimentelor, ceea ce, de-a lungul timpului, a jucat un rol important în prevenirea unor infecții gastrointestinale.

dr. farmacist Ladislau Rosenberg | Doctor Natura

Dar și în zilele noastre, când în majoritatea țărilor civilizate, cu un grad înalt de igienă alimentară, condimentele, datorită efectului lor antiseptic, reușesc să anihileze bacteriile patogene din tubul digestiv, contribuind astfel la o bună sănătate și la un sistem imunitar puternic.

Pe lângă efectul antiseptic, datorat în principal uleiurilor esențiale din compoziția plantelor condimentare, distingem și un bun efect carminativ, care favorizează eliminarea gazelor intestinale. Nu trebuie neglijat nici efectul de stimulare al poftei de mâncare, care este important mai ales la persoanele care suferă de anorexie. Responsabile pentru acest efect terapeutic sunt, alături de uleiurile volatile, și substanțele amare existente în condimente.

Multe condimente au un efect stimulant asupra secrețiilor gastrointestinale (salivă, suc gastric, suc intestinal, bilă), contribuind astfel la o digestive sănătoasă și la o asimilare corespunzătoare a hranei. Doresc să remarc în special efectul coleretic-colagog al unor plante condimentare (rozmarin, mentă, salvie, cimbru, oregano ș.a), care duce la creșterea secreției de bilă de către ficat și la eliminarea ei de către colecist, favorizând astfel digerarea alimentelor mai grele, bogate în lipide. Aceste condimente, incluse în alimentația zilnică, reprezintă un adevărat panaceu pentru prevenirea unor afecțiuni hepato-biliare și mai ales la persoanele care suferă de boala cunoscută în popor sub denumirea de „bilă leneșă”.

Folosind în mod regulat diverse plante condimentare, vă protejați sănătatea!

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*