Trigulyas!

N-am crezut până n-am gustat… Ferice de cei ce vor vedea și vor crede: la Sibiu s-a născut trigulyasul!

„No gulyas, no fun“, adică nu-i distracție fără gulyas. Asta pare să fie deviza celor trei flăcăi de la Phoenix Team Sibiu, gașca de rockeri care a reinventat gulyașul la concursul de gătit din Dumbrava Sibiului. Szolt, Levy și Florin folosesc trei feluri de carne, dar și fasole mexicană și ciuperci de pădure, culese de pe lângă Săliște, pentru preparatul lor multietnic.

„Ăsta e un gulyaș reinterpretat. Am pus trei feluri de carne – porc, vită și curcan. Pe lângă, niște fasole roșie mexicană, mazăre, ciuperci de pădure și condimentele specifice pentru gulyaș. Fasolea mexicană are o construcție mai apoasă, paprica e numai pentru gust și pentru culoare, se împacă foarte bine. Am mai pus și niște cârnat afumat ca să-i dea, așa, un pic de gust de afumat. Normal, ceapă, ardei gras, condimente, un pic de chimen și cam astea fac ceaunul nostru. Secretul, ultimul ingredient, e dragostea!“, ne-a dezvăluit Dull Szolt – inventatorul trigulyașului, născut la Făgăraș, dar stabilit în Sibiu.

Deși gătesc doar de plăcere, fără a avea pretenții la vreun premiu, sau poate tocmai de aceea, băieții de la Phoenix Team au mare succes. Anul acesta, la competiția culinară de Zilele Hungarikum, au pregătit două ceaune. Asta pentru că – mărturisește Csata Levente – din ceaunul de data trecută nici n-au apucat să guste!

La finalul zilei, rețeta Phoenix Team s-a dovedit câștigătoare: au fost premiați la categoria Gulyas reinterpretat.

 

Un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*