Două turnuri de pe strada Cetății vor fi deschise spre vizitare

Lucrările de reabilitare a zidului cetății de pe bulevardul Coposu și a celor trei turnuri de pe strada Cetății, o investiție de peste 6 milioane de lei, se apropie de finalizare.

Turnul Olarilor (datând din secolele XV-XVI) și Turnul Dulgherilor (construit în secolul XIV) vor fi introduse în circuitul turistic.

Astrid Fodor, primar: “Turnurile nu au putut fi vizitate în ultimele trei – patru decenii. Înainte de ‘90, a fost deschis pentru o scurtă perioadă doar drumul de strajă dintre turnuri, fără ca acestea să fi fost reabilitate și puse în valoare. Cele două turnuri se vor deschide publicului din 1 august, iar pentru a încuraja sibienii și turiștii să descopere și această parte importantă din istoria orașului, voi propune Consiliului Local ca intrarea să fie gratuită anul acesta.”

Fațadele și acoperișurile turnurilor au fost reabilitate, iar până la data deschiderii se va monta un sistem de iluminat arhitectural care să le pună în valoare și pe timp de noapte. De asemenea, va fi instalat un sistem video de supraveghere, pentru a descuraja actele de distrugere sau deteriorare.

În turnuri, vizitatorii vor putea găsi panouri informative cu date istorice referitoare la aceste obiective.

Intrarea vizitatorilor se va face prin Turnul Dulgherilor, ieșirea urmând să se facă prin Turnul Olarilor.

În perioada de sezon turistic, între 1 aprilie și 31 octombrie, programul de vizitare va fi de marți până duminică, între orele 11 și 19, iar în extrasezon publicul va avea acces de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Turnul Dulgherilor a fost ridicat între anii 1337 şi 1366 şi are 21 de metri înălţime. Acesta a mai fost restaurat în anii 1967 şi 2008.

Înalt de 19 metri, Turnul Olarilor a fost construit din piatră, în secolul XV, şi consolidat un secol mai târziu.


foto: Primăria Sibiu
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*