Duel cu mușchi… de Mangalița!

Fermierul Daniel Limbășan și aliatul său de nădejde, purcelul de Mangalița, le-au arătat celor 200 de bucătari sosiți din toată lumea la Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare cât de fain se mănâncă la Sibiu.

Din ferma și carmangeria lui Limbășan, de la Racovița, în tigaie a ajuns mușchiulețul de porc de Mangalița. În ajutor i-au venit unsoarea de Mangalița, smântâna proaspătă și tarhonul care în zona Sibiului este întotdeauna nedespărțit de carnea de porc.

„Avem un mușchiuleț de Mangalița prăjit în unsoare, e un sos pe bază de unsoare, făcut cu smântână dulce și cu tarhon murat cu oțet, foarte simplu, cu ceapă, cât mai aproape de starea lui naturală, tarhonul și absolut toate preparatele pe care le fac. Nu sunt bucătar de meserie, îmi place să gătesc, cred că la mine mai bine vorbește gustul decât ceea ce am prezentat…”, ne-a mărturisit Daniel David Limbășan. Deja renumitul producător local a vorbit și despre festivalul gastronomic „Mangalița de la Racovița”, pe care l-a inițiat anul acesta, și a dezvăluit că ediția a II-a va ține trei zile, pentru a le oferi localnicilor și turiștilor mai mult timp să descopere tradițiile comunei.

Și, dacă provocarea de a găti în fața unui asemenea public nu era suficient de mare, masterclass-ul de preparate din carne de Mangalița s-a desfășurat „la patru mâini”: în paralel cu Dan Limbășan și-a demonstrat măiestria și chef Gianny Bănuță, câștigător al emisiunii „Chefi la cuțite”, duelul culinar fiind moderat de Iulia Drăguț, președintele Asociației Culturale Euro Est Alternativ.

Arta culinară la cel mai înalt nivel întâlnește tradiția sibiană

200 de bucătari din țări precum Azerbaidjan, Mexic, Croația, Finlanda, Algeria, Bhutan, Olanda, Elveția sau Pakistan participă la Congresul Mondial al Tradițiilor Culinare, organizat la Sibiu, în perioada 17-20 noiembrie, de Asociația Culturală Euro Est Alternativ.

Tema ediției din acest an este meniul tradițional de nuntă.

Pentru invitați, evenimentul oferă o ocazie foarte bună de a cunoaște specificul culinar al fiecărei regiuni istorice din România, dar mai ales gastronomia și tradiția sibiană. Pe lângă Sibiu, ei au vizitat deja Rășinari și Sadu, iar diseară vor avea cina festivă la Gura Râului.

Congresul se desfășoară pe agenda programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*