Festivalul Verzei

Mare sărbătoare mare la Moșna, capitala verzei din județul Sibiu!

Timp de trei zile, de astăzi și până duminică, în centrul comunei se desfășoară cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Verzei.

“Căruțele localnicilor încărcate cu varză sunt dovada recoltei de anul acesta. Gospodinele pregătesc, după rețete numai de ele știute, preparate cu varză. Haideți să savurăm împreună gustul toamnei la Moșna!” este invitația Asociației Județene de Turism Sibiu.

În această după-amiază, după deschiderea festivă, va avea loc un simpozion cu tema “Legumicultura tradițională și gastronomia, încotro?”, iar de la ora 19 va susține un recital artistul Vasile Pădure.

Punctul culminant al zilei de sâmbătă va fi parada căruțelor încărcate cu recolta anului 2019, programată începând cu ora 10, după care oaspeții sunt invitați să viziteze circuitul Ecomuzeului Moșna și târgul de produse tradiționale din centrul localității.

Târgul va continua și duminică, între orele 10 și 19. Tot în ultima zi a festivalului, se va desfășura un spectacol folcloric ai cărui protagoniști sunt interpreți și dansatori din zona Târnavelor.


foto: AJTS
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*