Gusturile Sibiului au cucerit Capitala

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins că programul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019 va fi un mare succes și a adăugat că mâncarea din Sibiu este cea mai bună.

Programul a fost lansat oficial, aseară, la Clubul Diplomatic din București, dar primele demersuri au fost făcute acum patru ani, când Iohannis era primarul Sibiului. „Pe scurt, dragi prieteni: «Sibiu – Regiune Gastronomică»,  un eveniment pe gustul meu! Capitala Culturală Europeană a dovedit că Sibiul are capacitatea să aducă împreună mai mulţi actori şi nu vorbesc aici de actori de teatru, ci actori mai degrabă din administraţie, de politici şi atunci s-a văzut că Hora Unirii nu este numai despre simboluri, ci este despre adevăruri. Dacă mai mulţi lucrează împreună, proiectul devine mai mare, mai fezabil, mai puternic, mai vizibil şi sper ca acesta să devină mai gustos. Apreciez foarte mult faptul că aţi reuşit dintr-un proiect incipient, care a fost în 2014, să aduceţi laolaltă foarte mulţi actori locali şi să promovaţi regiunea Sibiului. Această abordare de regiune este autentic europeană şi, din acest punct de vedere, sunt convins că va fi un mare succes şi dintr-un alt motiv: mâncarea din Sibiu şi din Mărginime realmente este cea mai bună. Încercaţi şi vă veţi convinge!”, a spus președintele.

Cu ocazia evenimentului a fost lansată moneda locală SibCoin, şeful statului primind primul set de astfel de „monede” într-un săculeţ. „Îmi aminteşte de ceva punguţa. Pot să vin la Sibiu şi primesc în schimb…?”, a întrebat Iohannis, primind ca răspuns „bunătăţi” din partea directorului Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Eugen Iordănescu, care i-a şi înmânat săculeţul cu SibCoin.

67

unități de alimentație publică fac parte din rețeaua Gusturile Sibiului

Tânărul chef Florin Dumitrescu a promovat gastronomia tradițională și parteneriatul cu Lidl, care a demarat ieri Săptămâna Sibiană. În timpul discursului său, Florin Dumitrescu s-a declarat foarte emoționat. La finalul evenimentului, şeful statului i-a felicitat pe chefii din regiunea Sibiului, a făcut o fotografie cu aceştia şi a vizitat standurile cu mâncare, iar lui Florin Dumitrescu i-a dezvăluit, din experiența proprie, că „emoția este principalul ingredient al unui discurs, altfel nu te ascultă nimeni”.

Unul dintre pavilioanele special amenajate pentru festivitatea de lansare a găzduit o veritabilă piață tradițională, din care nu au lipsit tarabele cu brânzeturi, carne, pește, miere, vinuri și bere sau obiecte ceramice. Alături de comercianți au stat și furnizorii lor, pentru a demonstra autenticitatea produselor. Printre cele mai căutate standuri au fost cel al carmangeriei Mangalița de la Racovița, al lui Dan Limbășan, cele cu bere artizanală produsă în Sibiu, cel al vinurilor Gorgandin sau cel al păstrăvăriei de la Albota.

O altă zonă foarte atractivă a fost cea dedicată demonstrațiilor de gătit, unde cei peste 200 de invitați au putut gusta tocană la ceaun, pastramă de oaie sau carne de taur, asezonate cu legume la grătar, piure de trufe ori mămăliga cea de toată zilele.

Conceptul acestei prezentări îi aparține lui Cristian Cismaru, cel care a înfiinţat primul festival al bucatelor tradiţionale din Transilvania. De altfel, încă de la început, Cristian Cismaru, pe care mulți sibieni îl cunosc deja de la brunch-urile pe care le organizează în satele județului, a contribuit la desemnarea Sibiului drept Regiune Gastronomică Europeană şi crede că gustul autentic românesc poate fi un brand al ţării noastre.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*