La “Recoltele Toamnei”, socoteala de-acasă se potrivește cu cea din târg!

Pentru trei zile, producătorii de fructe, legume și mâncăruri tradiționale își dau întâlnire la Sibiu, iar localnicii și turiștii sunt invitați să sărbătorească împreună bogăția toamnei.

Dacă, anul trecut, s-a desfășurat la Târgul Obor, evenimentul “Recoltele Toamnei” are loc în acest an în Piața Mare a Sibiului. Scopul rămâne același: învățăm să mâncăm mai sănătos.

“Zeci de producători vă ademenesc cu cele mai bune produse ale acestei toamne. Zacusca, pâinea de casă, legumele, fructele sau produsele tradiționale de pe meleaguri sibiene, le veți găsi la standuri, în perioada 6-8 septembrie. Gastronomia locală este și ea prezentă, cu mâncăruri și bucate atent pregătite. Varza cu ciolan, cârnații rumeniți, bulzul ciobănesc, tocănița de oaie, gulașul de vită sau ciorba cu cartofi sunt doar câteva dintre preparatele culinare cu care sunteți ademeniți în Piața Mare”, transmite Asociația Administratorilor de Piețe din România, organizatorul evenimentului.

La standurile din Piața Mare veți găsi și siropuri naturale, plăcinte și prăjituri de casă, găluște cu prune, precum și multe alte produse. Un producător local va prepara pe loc și must, iar la alte câteva standuri veți găsi mezeluri și brânzeturi preparate de producători sibieni.

Atmosfera va fi întreținută de Damian Drăghici & Brothers, Alex Calancea și Lupii, precum și de Zdob și Zdub. Intrarea este liberă.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*