Lichie cu varză și lichie cu ceapă ca la Vurpăr

Ne îndreptăm gândul spre Valea Hârtibaciului și învățăm să pregătim ca odinioară lichie cu varză și lichie cu ceapă.

Bunicuțele din Vurpăr ne învață despre bucatele cu care au crescut: “Făceam lichie din ce aveam și am crescut ca dolofanii!”

În satele sibiene, lichiul se coace la cuptor o dată cu pâinea, înlocuind adeseori masa de prânz.

„Când faci pită, nu ai timp să faci și mâncare, așe că întinzi un lichiu și-i faci cruce, ca la pită. Trăbă să rugăm şi pe Dumnezău şi pe Maica Domnului să ne ajute; şi ne-ajută, că tot timpul ne-or ieşit pite faine şi lichie gustoase.”

Lichie cu varză sau cu ceapă

Ingrediente

  • 2 kg făină de grâu
  • sare cât iei cu degetele
  • apă
  • plămădeală (drojdie)
  • ceapă sau varză
  • piper
  • ulei
  • ou

Mod de preparare

  1. Se pregăteşte aluatul ca pentru pâine: făină, sare, apă, plămădeală se frământă în moldă, până când se dezlipeşte de pe mâini. Timpul de frământat variază în funcţie de cantitatea de aluat şi scade proporţional cu aceasta. E o regulă în frământat: se frământă întotdeauna cu pumnul închis, iar aluatul se întoarce şi se împătură, să primească aer şi să crească.
  2. După ce aluatul e bine frământat, se adună frumos, se presară făină şi se face sfânta cruce ca să dospească şi să se facă bun, apoi se acoperă cu o faţă de masă de bumbac. Se lasă să crească o oră.
  3. Între timp, se spală şi se toacă mărunt o varză albă, apoi se căleşte în ulei, cu puţină apă.
  4. În altă cratiţă se căleşte ceapa tăiată feliuţe. Ambele se condimentează cu sare şi piper.
  5. Se întinde aluatul ca o foaie, iar pe jumătate se pune umplutura de ceapă sau de varză.
  6. Cu cealaltă jumătate de aluat se acoperă umplutura şi se strânge la margini.
  7. Dacă nu e zi de post, se unge cu ou bătut.
  8. Se pune în cuptor atunci când e pâinea aproape coaptă.
  9. Lichiele se taie bucăţi după ce se răcesc.

Această rețetă a fost culeasă de cercetătorii de la CJCPCT Cindrelul – Junii Sibiu și publicată în lucrarea “Popasuri culinare în ținutul Sibiului”.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*