Meniuri tradiționale de nuntă din toată lumea, pregătite la Sibiu de 200 de bucătari internaționali

Între 17 și 20 noiembrie, Sibiul – Regiune Gastronomică Europeană va fi gazda Congresului Mondial al Tradițiilor Culinare.

Evenimentul, aflat la cea de-a doua ediție, are ca temă meniul de nuntă și reunește peste 200 de bucătari din România, dar şi din ţări precum Malaezia, Butan, Uzbekistan, India, Pakistan, China, Canada, Australia sau Statele Unite ale Americii. Aceștia își vor prezenta obiceiurile culinare prilejuite de sărbătorirea începutului vieții în doi. Participanții vor cunoaște și împrejurimile Sibiului, în program fiind prevăzute cine festive în Rășinari, Sadu și Gura Râului.

România va fi reprezentată de către mai multe echipe din fiecare regiune istorică: Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina, Moldova, Crişana şi Dobrogea.

Câte un bucătar va susţine o disertaţie privind preparatele tradiţionale prilejuite de contextul nunţii din ţara pe care o reprezintă (istoria produselor, ingredientele, tehnica de preparare, suporturile de expunere) timp de zece minute, iar ceilalţi bucătari vor pregăti şi prezenta preparatele specifice. Dialogului profesional i se vor alătura produsele locale din întreaga lume, variante diferite ale acelorași preparate, dar și prezentări ale bucătăriilor lumii.

Celebrity Chef Robert Rainford se numără printre invitații de onoare ai congresului.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ, Primăria Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi consorţiul Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019 și va debuta duminică, 17 noiembrie, la ora 12, în sala “Veneţia” a Centrului Cultural “Ion Besoiu” din Sibiu.


ilustrație: Pieter Bruegel cel Bătrân, “Nuntă țărănească” (1568)
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*