Meșteșuguri, bucate și obiceiuri din Vurpăr și Chirpăr

Muzeul ASTRA organizează duminică, 15 septembrie, între orele 10 și 16, evenimentul “Cultură și gastronomie locală de pe Valea Hârtibaciului”.

De această dată, în prim plan vor fi comunitățile din Vurpăr și Chirpăr.

În zona Târgului de țară vor fi pregătite patru ateliere tradiționale meșteșugărești și unul culinar.

“Evenimentul își propune să pună în valoare cât mai multe aspecte ale tradiției păstrată în cele două localități. Meșterii încă activi ai comunităților vor organiza ateliere în care își vor arăta îndemânarea, dar vor și dezvălui celor interesați secretele fiecărui meșteșug. Atelierele la care veți putea participa vor fi: cusut costume populare, fierărie, confecționat bituști și bâte ciobănești. O deosebită atenție vom acorda și atelierelor culinare, deoarece sub ochii noștri vor fi preparate bucatele cele mai alese de pe masa vurpărenilor: ciorbă acră de fasole, chiftele cu cartofi zdrobiți și hencleș”, explică muzeograful Raluca Iliuț.

În același cadru, vor fi redate vizitatorilor obiceiuri practicate odinioară la nunțile de pe Valea Hârtibaciului: strigatul găinii și împodobitul steagului. Tabloul muzical și coregrafic va fi susținut de ansamblul folcloric “Jucătorii” din Chirpăr.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*