Balul bucătarilor, o noapte cât un an!

Cei mai buni bucătari din România au petrecut în județul Sibiu o noapte în care au numărat succesele din anul care s-a încheiat și nu caloriile din farfurie. Au schimbat rețete și secrete culinare. Și au pus la cale momente frumoase pentru 2020!

Tot ce are mai bun România s-a aflat, într-o singură seară, pe masa împărătească a unui restaurant de renume. Nu se putea întâmpla decât la noi, în Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană.

“Suntem aproximativ 60 de colegi și ne-am întâlnit pentru cea de-a doua ediție a Balului bucătarilor organizat de ACEEA. Ne ospătăm cu bucate împărătești, gătite piese întregi, fripturi și sosuri speciale, pregătite cu ocazia asta aici, în conac, și aduse de bucătari: avem curcan umplut, avem somon, șalău, pulpă de miel, pui, purceluș de lapte, sunt foarte multe preparate. Cred că putem hrăni 300 de persoane!”, a spus Carmen Siminie, din partea Conacului “Maria Theresa” din Orlat, unde s-a desfășurat, aseară, cea de-a doua ediție a “Balului bucătarilor” organizat de Asociația Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA).

Fripturi moldovenești, pește dobrogean, rulade muntenești, mezeluri secuiești și deserturi din inima Transilvaniei au fost ingredientele unei mari uniri a bucătarilor.

“2019 a fost un an destul de greu, cu multe evenimente organizate în toată țara, dar mai ales în Sibiu, care a purtat titlul Regiune Gastronomică Europeană. Din acest motiv, am hotărât să avem acest bal în care să reușim și noi să ne relaxăm, după ce am muncit pentru reușita tuturor petrecerilor. Le urez bucătarilor să aibă un an mai bun decât toți ceilalți care au trecut și să meargă lemnele în cuptor!”, a spus chef Radu Zărnescu, CEO ACEEA și președinte Euro-Toques România.

Printre invitații de onoare ai serii s-au numărat chef Sorin Berar, chef Gheorghe Ciutacu sau “regele ciolanului” Kovacs Mihaly, dar și sibieni care au pus umărul la programul Regiune Gastronomică Europeană, precum chef Marius Rafa, fermierul Dan Limbășan, Gheorghe Barbu (Crama Gorgandin – Domeniul viticol Apold) sau Magda Horhat (Lactate Seviș).

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*