Prin județul Sibiu, pe urmele prințului Charles

O ieșire în aer liber, după atâtea săptămâni de carantină, ar putea fi cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru sănătatea noastră.

Cei de la Transylvania Guide Sibiu pregătesc primul tur de anul acesta și le propun amatorilor de drumeții să descopere peisajele, oamenii și gastronomia specifică dintr-o zonă foarte îndrăgită de prințul de Wales, pe traseul Sibiu – Florești – Mălâncrav – Sibiu.

“Cu toții avem nevoie de astfel de ieșiri în care nu doar să ne bucurăm de peisaje, ci să și socializăm, să cunoaștem localnici, să aflăm noi povești incitante și să ne facem prieteni cu care să împărtășim aceleași valori. Vizităm, ne plimbăm, mâncăm, ascultăm povești… La Florești mergem mai întâi la Stâna de pe Coline, unde îi cunoaștem pe Florin și Liliana, gazdele noastre. Bem o socată rece să ne revigorăm puțin și apoi plecăm într-o drumeție ușoară până pe platoul cu stejari seculari – peisajul este, într-adevăr, de neuitat! Pe traseu vom povesti despre întreaga zonă, despre comunitățile de aici, transformarea peisajului, și multe altele. După așa o tură merităm un prânz pe cinste, nu? Gazdele noastre ne vor aștepta cu masa pregătită cu tot felul de produse locale: brânză proaspătă, balmoș, ceaun și… clătite cu urdă și mărar, bune de te lingi pe degete, nu alta! Poate ați mai fost la Mălâncrav, însă nu cu un ghid. Vom face o plimbare prin sat, apoi pe deal prin livada cu meri, mergem la biserică, urcăm în turn (e o adevărată aventură urcarea în turn) și apoi mergem și până la conacul Apafi. Pe pajiște, deasupra satului, ne luăm puțin răgaz să ne bucurăm de priveliște și să povestim pe-ndelete despre familii nobiliare și iobagi, despre viața de zi cu zi din trecutul Transilvaniei”, anunță organizatorii.

Evenimentul va avea loc duminică, 21 iunie, începând cu ora 10.00, punctul de întâlnire fiind în dreptul bisericii evanghelice din Laslea. Participanților li se recomandă să poarte haine lejere și ghete de trekking.

Tariful de 90 lei include serviciile de ghidaj și masa la stână, iar copii sub 12 ani beneficiază de gratuitate.


foto: Transylvania Guide Sibiu
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*