Sarmale cu păsat și hribi, în oală de lut

Fierte într-o oală de pământ, la foc domol, sarmalele cu păsat și hribi aproape că nu au nevoie de carne pentru a prinde savoare. Dar puțină slănină nu strică!

Ingrediente

  • o varză albă
  • 2 linguri oțet
  • frunze de dafin
  • cimbru uscat
  • o bucată de slănină afumată
  • 2 cepe
  • un ardei roşu
  • 500 g hribi
  • 2 căni păsat
  • 150 ml suc de roşii
  • boia de ardei dulce
  • mărar
  • sare
  • piper negru boabe

Mod de preparare

  1.  Varza se opărește în apa în care s-au adăugat 2 linguri de oțet, sare, boabe de piper negru, o frunză de dafin și o crenguță de cimbru.
  2. O felie de slănină afumată se taie mărunt și se pune la călit împreună cu 2 cepe și 1 ardei roșu tăiate mărunt.
  3. Se adaugă hribii spălați și tăiați și se călesc până se evaporă apa lăsată.
  4. Se adaugă în final 2 căni de păsat spălat și scurs bine și 150 ml suc de roșii.
  5. Se condimentează compoziția cu sare, piper, boia de ardei și mărar verde tocat.
  6. Se ia cu lingura din compoziție și se înfășoară într-o frunză de varză, apoi se așează sarmalele în oala de lut.
  7. Se acoperă totul cu apă, suc de roșii și o crenguță de cimbru.
  8. Se fierb la foc mic.

Rețeta îi aparține meșterului olar Vasile Chira, din Baia Mare, iar Karla Roșca, muzeograf la Muzeul ASTRA din Sibiu, a publicat-o în cartea “Povești din bucătăria olarului”.
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*