Sibiul invită specialiștii la aceeași masă

Muzeul Național Brukenthal, Biblioteca Județeană ASTRA și I.D.E.A.L. Evolution organizează la Sibiu prima conferință gastronomică la nivel internațional.

Pe 23 noiembrie, la Biblioteca ASTRA, își dau întâlnire lectori din zece țări, printre care se numără chefi Michelin, proprietari de restaurante, manageri Front of House, somelieri, organizatori de simpozioane gastronomice la nivel mondial și alți profesioniști din industria ospitalității. Potrivit organizatorilor, nici unul dintre invitați nu a mai fost vreodată în România, însă “au îmbrățișat cu entuziasm ideea de a veni la Sibiu și a descoperi cultura și gastronomia noastră”.

Simpozionul organizat de I.D.E.A.L. Evolution are ca temă “Building bridges through food”.

“Dorim să aducem împreună adevărați profesioniști, oameni cu verticalitate, oameni de la care putem învăța, oameni care ne inspiră, reali, necosmetizați, umili. Scopul acestei conferințe este acela de a realiza o punte de legătură solidă la nivel internațional între comunitățile locale, micii producători, chefi, sommeliers, Front of House și toți cei care activează în industria ospitalității. Vor fi prezenți de asemenea, mici producători și artizani, de la care putem degusta produse locale”, au anunțat organizatorii.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*