Zâmbete dulci

Copiii din Alma Vii au pregătit dulciuri și decorațiuni pentru sărbătorile de iarnă, vineri după-amiază, la atelierul “În așteptarea lui Moș Crăciun”.

“Ziua de vineri, 13 decembrie, ne-a purtat noroc! Și asta pentru că ne-am distrat de minune alături de copiii din satul Alma Vii. Aici am organizat două ateliere cu dichis: am meșterit împreună cu ei biscuiți cu scorțișoară, turtă dulce decorată cu pastă colorată de zahăr și o mulțime de ornamente simpatice cu mult sclipici. Totul s-a întâmplat la Centrul de interpretare a culturii tradiționale Alma Vii, unde soba fierbinte și colindele copiilor au creat o atmosferă tare faină. Atelierele sunt parte a proiectului «REVEAL Alma Vii – Redescoperiți Alma Vii», un proiect complex integrat de restaurare și reconversie funcțională a bisericii fortificate din sat. Co-finanțarea în valoare de 500.000 de dolari a fost câştigată în urma unui concurs de proiecte desfășurat anual la nivel mondial prin Fondul Ambasadorial pentru Conservarea Obiectivelor Culturale (AFCP) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii”, anunță Fundația Mihai Eminescu.

Prin intermediul aceluiași proiect, marți, 17 decembrie, începând cu ora 16.00, comunitatea satului este invitată pentru a sărbători împreună cele mai frumoase tradiții de Crăciun. “Într-o atmosferă de sărbătoare, vom împodobi bradul, vom sta la povești, ne vom îndulci cu turtă dulce, cozonac și plăcinte, iar cei mai mici locuitori ai satului vor primi mult aşteptatele cadouri”, au adăugat reprezentanții fundației.

Fundația Mihai Eminescu Trust a început implementarea proiectului de restaurare și refuncționalizare a bisericii fortificate printr-o finanțare câștigată prin ambasada americană. Lucrările propriu-zise urmează să înceapă în primăvara anului 2020.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*