Straie mândre din Avrig

„Avrigenii și satele din jur au cultivat portul lor popular cu mândrie, ca un port național“, spunea etnograful și folcloristul Cornel Irimie, fondatorul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului.

„Frumusețea portului în zona Avrigului este o calitate de bază a lui. Ea e urmărită în chip conștient, cu inteligență și îndemânare în costumul celor bătrâni, cu atât mai mult în cel al tinerilor, atât în vechiul port, cât și în cel nou, ce trece tot mai mult sub influența Săliștei. Tendința de a îmbogăți piesele prin croi se face în direcția reliefării calităților fizice ale oamenilor. Împrumuturile de la un sat la altul al unor piese ce poartă apoi denumirea celui de baștină (de pildă surță săcădăresc, brâu boicean, ie avrigenească etc.) denotă bogăția portului și specificul variat al fiecărui sat, specific de care sunt mândri oamenii de aici“, a scris cercetătorul sibian în lucrarea sa de referință, „Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig“, publicată în 1966.

Cornel Irimie a studiat, printre altele, aproximativ 400 de modele de broderii din Avrig, Sebeșe, Racovița și Porumbacu de Jos aflate în colecția Muzeului Brukenthal.

Doamna Maria Grancea, bibliotecară la Biblioteca Orășenească Avrig, a avut amabilitatea de a ne vorbi despre specificul portului femeiesc din această zonă etnografică.

„Avrigul se revendică Țării Făgărașului, nu Mărginimii Sibiului, și de aceea portul este mult mai colorat decât cel din Mărginime. Avrigul și-a păstrat culorile atunci când s-a făcut acea reformă a portului, sub imperiul Astrei, doar pe alb-negru.

Singura care a pierdut culoare este ia, un pic mai simplă decât în Mărginime, în sensul în care are ciocănele mai puține și modelele mai mici și rar se întâmplă să aibă cusături și cu argintiu, însă, până după Primul Război Mondial, ia avea și roșu și galben în cusătură. Celelalte piese de costum s-au păstrat ca acum 100-150 de ani.

Poalele sunt albe, crătința din față este de fapt acel șorț făgărășean din două foi, de lână, neagră, cusută cu ciucuri. Se face cu suveica. Crătința colorată era foarte rară și foarte scumpă, de aceea se purta la evenimente cu totul și cu totul specială. O purta nănașa la nuntă, uneori și mireasa dacă voia, sau se purta la botez. Crătința roșie, cea din spate, este, practic, crătința care statuează femeia în rândul femeilor măritate. Fetele purtau crătință neagră, până la cel de-al Doilea Război Mondial nici nu purtau crătință peste poale, în partea din spate. Iar la nuntă, atunci când se serveau verzele (sarmalele – n.red.), se schimba mireasa și primea crătință roșie. Pe măsură ce îmbătrânește femeia, culorile se închid. Devine un roșu mai închis, mai închis, iar cele bătrâne poartă crătință oacheșă – așa se spune – o crătință maro închis sau negru, cu aceleași vărgături ca și cele roșii. Este importantă la crătința roșie această dantelă, i se spune «ciucuri pe chelteu». Ea nu face parte din țesătură, este aplicată separat, lucrată cu acul, într-o urzeală prinsă în mânerele unui coș. Acele coșuri rotunde, la noi, se numesc «chelteu».

Pieptarul este înfundat, culorile sunt vii. Diferența între pieptarul de femei și pieptarul de bărbați este, practic, văzută doar de cunoscători, în sensul că la bărbați acest șnur nu avea și nodurile, este doar un șnur simplu. În rest, florile sunt identice.

Pe cap, basmaua. Păstură se cheamă. Eu am acum îmbrobozeală cu cunună, o purtau femeile căsătorite și, până la al Doilea Război Mondial, cu cât era femeia mai importantă în gospodăria familiei, cu atât această cunună era mai mare, mai groasă. Se făcea, de multe ori, din două păsturi: păstura pe care o punea pe cap și încă una pe care o răsucea ca și cunună. Femeile bătrâne și cele văduve făceau la îmbrobozeală și conci: acest colț de păstură în întorceau și îl prindeau aici, sub cunună, și rămânea așa… și aici era o diferență de stare socială. Cu cât era mai ocoșă bătrâna și mai importantă în gospodărie, cu atât avea grijă ca acest conci să stea mai cocoțat“, arată Maria Grancea.

Cornel Irimie, cercetător: „Portul popular din zona Avrigului, reflectând modul de viață al poporului din această parte a țării și fiind o mărturie vie a calităților sale artistice, îndeamnă pe toată lumea la cunoașterea și valorificarea acestor creații ca o datorie patriotică în înțelesul superior al cuvântului.“

Femei venind de la târgul de Avrig / sursa: „Portul popular din Țara Oltului. Zona Avrig“
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*