Un dulce de sărbătoare

Catolicii și protestanții sărbătoresc, duminică, Învierea Domnului. Din meniul tradițional nu lipsește niciodată turta dulce.

Anul acesta vom încerca rețeta doamnei Aurelia Rusu, din Mediaș, autoarea cărții de artă culinară “Gătim împreună în Casa Baronului”.

Turtă dulce

Ingrediente

  • 1 pahar de zahăr pudră
  • 1 pahar de miere
  • 1 pahar de smântână
  • 1 pahar de untură
  • 250 g nucă
  • 3-4 pahare de făină
  • o linguriță de bicarbonat
  • o linguriță de scorțișoară
  • o linguriță de cuișoare pisate
  • oțet

Mod de preparare

  1. Se bat cu telul zahărul și mierea.
  2. Se adaugă smântâna, untura, gălbenușurile, bicarbonatul stins în oțet și aromele.
  3. Adăugăm apoi făina, nuca și albușurile bătute spumă.
  4. Aluatul se frământă până se desprinde de vas și se pune în tava unsă.
  5. Foaia se unge cu albuș, bătut spumă și amestecat cu miere.
  6. Se coace 40-45 de minute.
  7. Când se răcește, se taie în diferite forme.

O rețetă de turtă dulce săsească, adică “Lebkuchen”, avem pentru cititorii noștri și de la doamna Elisabeth Rosenauer, din Turnișor, care a moștenit-o de la bunica sa.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, va petrece Paștele cu gândul la cei dragi. “Anul acesta sărbătorile pascale ne vor găsi într-o situație dificilă. Nu vom putea merge la biserică și nu vom putea să petrecem Paștele împreună cu prietenii, la masă. Însă toate acestea nu vor face ca cea maimare sărbătoare creștină să fie mai puțin importantă în sufletele și în casele noastre. Mesajul și însemnătatea acestei sărbători vor și mai puternice în mintea noastră. Vom sărbători cu inima și sufletul vestea bună a Învierii, speranța în mai bine și încrederea că vom ieși mereu la lumină, indiferent de greutăți. Vom petrece Paștele cu gândul la cei dragi, cu care ne vom putea reîntâlni în curând”, mărturisește Fodor.

O sărbătoare mai puțin obișnuită va fi și pentru familia Iohannis, care va sta acasă, la Sibiu, dar fără a participa ca de obicei la slujba de Înviere. “Acum, duminică, este Învierea Domnului pentru creștinii catolici, evanghelici, unitarieni, iar în cealaltă duminică pentru creștinii ortodocși, pentru greco-catolici, pentru alții. Eu, personal, voi sărbători Învierea Domnului acum, duminică, și pot să vă spun ce o să fac eu. O să stau acasă, împreună cu soția mea, Carmen. Vom fi numai noi doi. Nu vom merge la biserică, nu vom merge să luăm lumină, nu vom invita pe nimeni la masă, nu vom merge la nimeni la masă. Vom fi acasă, vom urmări liturghia la televizor, vom aprinde o lumânare în casă și ne vom ruga”, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*