“Vom fi în linia întâi, pentru resuscitarea societății”

Instituțiile de cultură vor fi în linia întâi, pentru resuscitarea psihică a societății, după redeschiderea preconizată pentru data de 15 mai, anunță Ciprian Anghel Ștefan, managerul Muzeului ASTRA din Sibiu și președinte al Rețelei Naționale a Muzeelor din România.

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului își va primi vizitatorii, peste câteva zile, în condiții de siguranță sporită, pentru binele turiștilor, dar și al angajaților. În interviul următor veți afla cum s-a pregătit echipa condusă de Ciprian Ștefan.

Care sunt măsurile care vor fi luate pentru ca Muzeul ASTRA să fie un spațiu sigur în contextul COVID-19?

Ciprian Ștefan: La poarta principală sunt montate viziere pentru zona de casierii, sunt montați suporți pentru dezinfectant, iar Muzeul în aer liber, cu 50 de hectare de expoziție vizitabilă, permite un flux de 2.500 de vizitatori pe zi, dacă respectăm acea normă de 15 – 20 de metri pătrați alocați pentru fiecare vizitator. Am pus deja la poarta principală câteva distanțiere, ca să se respecte acea distanță de 1,5 – 2 metri în interior și exterior și clar că nu este voie, din ce am văzut, mai mult de trei persoane la intrare.

Cred că este foarte important să fie deschis, un refresh absolut necesar pentru revigorarea imediată.

Dar suntem într-o perioadă ciudată, în care adaptabilitatea trebuie să stea pe buzele tuturor și în conștiința fiecărui conducător de instituție de cultură, pentru că în funcție de măsurile concrete care vor ieși din Parlament va trebui să ne adaptăm tot programul și circuitul de vizitare și va trebui să respectăm întru totul recomandările făcute de specialiștii de la Institutul Național de Siguranță Publică, de la acel grup de lucru care coordonează de la nivel național toată gestionarea acestei crize pandemice.

În această perioadă, cred că lumea va fi destul de civilizată și va accepta și își va asuma această protecție cumva normală pentru ca, de la 1 iunie, să dea bunul Dumnezeu să fie un cu totul alt tip de relaxare.

După redeschidere, ce ar putea vizitatorii să facă în Muzeul ASTRA?

Ciprian Ștefan: În Muzeul în aer liber, începem cu o surpriză pentru publicul vizitator, în special cel din Sibiu, într-o primă fază. Vorbim de aleile din zona de pădure. Ne-am inspirat de la spațiile în aer liber din țările occidentale, cu alei senzoriale, în care simțul tactil e pus la mare preț. E un alt tip de experiență pentru public în muzeu. Ei vor simți diverse materiale, diverse esențe. Plimbarea prin pădure cred că dă un refresh și dă acea energie pozitivă de care cu toții avem nevoie ca să trecem pasul următor, pentru că pandemia nu înseamnă sfârșitul lumii, dimpotrivă, înseamnă o resuscitare a societății și noi va trebui, pe termen scurt, să ne revigorăm foarte rapid pentru ca viața să revină la normal într-un timp relativ scurt.

Instituțiile de cultură vor fi, în perioada imediat următoare, în linia întâi în ceea ce privește resuscitarea societății, resuscitarea psihică, iar noi, la Muzeul ASTRA, vom face tot posibilul pentru ca profesionalismul care ne caracteriza până în momentul de față să fie dus la un alt nivel și să fim mult mai apropiați de ceea ce înseamnă societate, comunitate și bunul mers al lucrurilor într-o țară normală.

Va fi destul de dificil să avem doar trei persoane ca acces în muzeu. Ideal ar fi ca în muzeul în aer liber să poată veni o familie de 4-5 persoane, pentru că ei oricum stau împreună în casă și nu ar fi logic să vină doar trei, dar aici depindem de ceea ce se va decide la nivel național, noi adaptându-ne și găsind cele mai bune soluții pentru siguranța vizitatorilor noștri, dar cu atenție și pentru siguranța angajaților noștri, pentru că vom fi acum și noi, cumva, alături de medici în linia întâi. Vom fi aici, prezenți, pentru resuscitarea societății!

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*