De la găina cu ouă de aur, la pușculița cu euro

Cum a fost posibilă aducerea invenției epocale a lui Benjamin Franklin la marginea Europei civilizate, în Cisnădie, unde se află cea mai veche mărturie a vieții sașilor din Transilvania? Secret de Sibiu vă propune o incursiune în cele opt secole de istorie ale bisericii evanghelice Sf. Walburga.

Renumită pentru paratrăsnetul ei, primul din această parte a Europei, biserica fortificată de la Cisnădie ascunde multe alte povești pe care merită să le descoperiți.

“Una dintre comorile bisericii noastre este o piatră funerară din secolele XII-XIII, care s-ar putea să fie cel mai vechi artefact al minorității germane din Transilvania. Asemenea pietre funerare mai există doar în câteva localități la granița de astăzi a Germaniei cu Luxemburg”, ne arată preotul Kézdi László-Zoran, care păstorește de aproape un deceniu parohia evanghelică. Pietre funerare similare au fost găsite în cimitire din Rhenania, ceea ce indică rădăcinile vest-germane ale primilor coloniști din Transilvania. În luna mai, piatra funerară va fi împrumutată Muzeului Național de Istorie din București, pentru a fi inclusă într-o expoziție despre minoritatea germană.

Foarte valoroase sunt și frescele de secol XIV din absidă, dezvelite în anul 1909, care ilustrează închinarea magilor, intrarea lui Iisus în templu, răstignirea, înmormântarea și învierea Mântuitorului. La fel și altarul principal, adus în 1999 de la biserica din Bruiu.

Acesta datează dinaintea Reformei lui Luther din 1520 și este dedicat sfântului Nicolae, dar a devenit celebru datorită icoanei Fecioarei Maria cu Pruncul, cunoscută ca “Madona din Bruiu”, atribuită lui Veit Stoss Jr.

 

Sub asediul vremii și al vremurilor

Primii coloniști germani care s-au așezat pe aceste meleaguri și-au închinat biserica sfintei Walburga, probabil pentru că s-au regăsit în povestea vieții ei petrecute în pribegie. Construită după invazia mongolă din 1241, biserica a avut inițial forma unei bazilici romanice, cu trei nave, de rit catolic. A fost ridicată o clopotniță cu șapte nivele, ca turn de apărare, iar în 1425 este menționat aici primul ceas montat într-o clopotniță din Transilvania. După invazia otomană din 1493 și un incendiu devastator, s-au adăugat ziduri duble de apărare, turnuri pe biserică și pe ziduri, precum și un șanț cu apă. În vremuri de restriște, cetatea era un refugiu pentru cisnădieni. Turnurile erau întreținute de bresle, cele mai însemnate fiind ale postăvarilor și făuritorilor de seceri. După reforma luterană, biserica a devenit evanghelică și a păstrat un singur altar. Prin desființarea altarelor secundare, lăcașul de cult a câștigat spații suplimentare, unul fiind cel în care a fost ascuns tezaurul. “Camera tezaurului se află în absidiola de sud a bisericii, care nu a mai fost folosită după Reforma lui Martin Luther, de la mijlocul secolului XVI”, spune preotul Kézdi.

După atacurile tătarilor și turcilor, biserica a îndurat și asedii ale creștinilor – de pildă, în 1705, la răscoala curuților – dar adesea a fost aproape distrusă de capriciile naturii. Din cauza amplasării la înălțime, cetatea era lovită de fulgere care provocau incendii și așa s-a ajuns ca numai în secolul XVIII să trebuiască renovată de trei ori. Un preot tânăr, deschis la minte, este cel care a rezolvat problema. Este vorba despre Johann Filtsch (1753 – 1836), profesor la Gimnaziul din Sibiu, care a studiat între 1775 și 1777 la universitățile din Erlangen și Göttingen și a ales o carieră pastorală, dar nu a renunțat niciodată la preocupările științifice. În 1791, a devenit paroh al Cisnădiei și a petrecut aici șase ani. “A venit un preot tânăr, care a studiat în Germania și știa problema comunității din Cisnădie. El a propus bătrânilor să monteze pe biserică un paratrăsnet, propunere care a fost refuzată, bătrânii comunității argumentând că nu ne putem amesteca în ceea ce face Dumnezeu”, povestește Kézdi. Totuși, după încă un incendiu devastator, turnul bisericii este echipat în 1797 cu primul paratrăsnet la est de Viena, iar acesta funcționează și astăzi. Forma sa neobișnuită se datorează faptului că a fost construit după imaginea ultimului fulger, de la furtuna din 12 mai 1792. “Astăzi avem, practic, o imagine tridimensională a ultimul fulger care a avariat biserica”, explică preotul.

Nimic nu ar fi fost posibil fără doi eroi aproape anonimi, ale căror nume au rămas consemnate în registrele bisericii, dar nu le mai știe pe de rost nici măcar parohul din ziua de azi, ca o răzbunare involuntară, după ce epitropii au păstrat ascuns tezaurul comunității, din generație în generație, chiar fără știința preoților, și l-au dezvăluit abia atunci când parohia nu mai avea nici o altă șansă pentru a-și reface biserica.

“Unele izvoare spun că tezaurul a fost adăpostit după Reformă, altele, că la mijlocul secolului XVII, după o invazie a turcilor. Informația s-a pierdut, circulau doar legende. Exista, de exemplu, legenda unei găini de aur care face ouă de aur. Tezaurul a fost ascuns pentru mult timp, până când a fost absolut necesar să fie scos la iveală și o parte din el să fie folosit pentru diferitele renovări necesare bisericii”, ne-a precizat Kézdi László-Zoran.

Comoara se află acum la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, dar la Cisnădie mai poate fi văzută “pe viu” una dintre cele mai vechi cărți de pe teritoriul României: “Missale Heltensis”, din 1330, care vorbește despre sosirea sașilor în zonă.

Până în 1989, în Cisnădie încă mai trăiau peste 3.500 de sași. Astăzi, au rămas mai puțin de 300. Însă biserica parohială este și un loc al culturii, unde frecvent se organizează expoziții și concerte, iar aceste evenimente sporesc atracția turistică. Biserica este vizitată de aproximativ 7.000 de turiști anual.

Pentru ca biserica să fie renovată, conservată și promovată în circuitul turistic, parohia din Cisnădie a câștigat o finanțare de peste 7 milioane de lei printr-un proiect european. Lucrările vor începe în această primăvară și ar trebui să se încheie în vara anului viitor. După încheierea proiectului, Kézdi László-Zoran speră ca numărul turiștilor să se dubleze, iar în viitor, biserica să concureze cu Biserica Neagră din Brașov sau catedrala luterană din Sibiu.

Dacă, pe vremea lui Filtsch, supraviețuirea bisericii a fost posibilă datorită tezaurului ascuns de înțelepții parohiei, în secolul XXI, tot un preot tânăr a descoperit “pușculița” cu bani europeni. Și dacă László Kézdi nu se teme că epitropii mai au vreun secret, noi credem că ultima pagină de istorie a bisericii evanghelice Sf. Walburga încă nu a fost scrisă.

 

Un comentariu

  1. Gerhard Fleischer

    cine cântă la orgă în video-ul inclus pe pagina Web ?

     

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*