15 restaurante din Sibiu, lăudate în “biblia” gurmanzilor cu pretenții

Chef Ioan Bebeșelea, de la Syndicat Gourmet, a obținut cel mai mare scor din Sibiu și premiul pentru Terroir Gault&Millau România 2019.

Gault&Millau a lansat ediția 2019 a ghidului de restaurante pentru România. 15 localuri din Sibiu au fost selectate în această ediție, dintre care 13 restaurante și două POP-uri.

Ioan Bebeșelea a obținut cel mai mare scor din Sibiu – 12,5 puncte și o bonetă, precum și premiul Terroir Gault&Millau România 2019. Mâncarea gustoasă, pregătită din ingrediente locale, este secretul succesului pentru bucătarul sibian. “Momentul când urzicile, rozinchinele și rabarbărul bat fructele de mare!”, a scris Ioan Bebeșelea pe pagina sa de Facebook, după Gala Gault&Millau 2019. Tot din Sibiu, ne mândrim cu Asociația My Transylvania, premiată pentru promovarea gastronomiei românești.

Din cele mai importante 15 orașe ale țării, 275 de restaurante și localuri POP au fost selectate în ediția nouă a ghidului. Evaluările restaurantelor au fost realizate de o echipă de 17 specialiști, dintre care 15 cetățeni români și expați și doi internaționali. „Sper ca recunoașterea oferită de echipele noastre locale și internaționale de evaluatori să genereze un nivel mai mare de încredere pentru cei care îndrăznesc să facă lucrurile cu autenticitate și asumare, cu toate riscurile și obstacolele inerente. Sper, de asemenea, ca modul în care va evolua gastronomia din România, să fie o chemare puternică pentru românii care de ani buni creează gust și experiențe culinare deosebite în alte părți ale lumii”, a spus Alexandru Almăjeanu, fondator Gault&Millau România.


Premiile Gault&Millau România 2019

Bucătarul-șef al anului | Chef of the Year

  • Alexandru DUMITRU – Bistro Ateneu, 15,5 puncte & 3 bonete

Marii bucătari de mâine | Great Chefs of Tomorrow – prezentat de Nespresso

  • Andrei CHELARU – Fragment, 15 puncte & 3 bonete
  • Radu C.M. IONESCU – Kaiamo, 15 puncte & 3 bonete
  • Roland SUCIU – Baracca, 15 puncte & 3 bonete

Femeia bucătar a anului | Woman Chef of the Year – prezentat de S.E.R.V.E

  • Oana Irina COANTĂ  – Bistro de l’Arte, 12,5 puncte & 1 bonetă

Bucătarii regionali ai anului | Regional Chefs of the Year

  • Dobrogea: Anne Marie ROSENBERG – Clos de Colombes, 12 puncte & 1 bonetă
  • Moldova, prezentat de Agricola International: Claudia BĂCĂUANU – Toujours, 12 puncte & 1 bonetă
  • Muntenia, prezentat de Hochland: Paul OPPENKAMP – the Artist 15, puncte & 3 bonete
  • Transilvania, prezentat de Bit Soft: Roland SZEGEDI – Cabinet de Vin & Cocotte, 13 puncte & 2 bonete

Terroir – prezentat de Nasul Roșu

  • Ioan BEBEȘELEA – Syndicat Gourmet 12,5 puncte & 1 bonetă

Cofetar-Patiserul anului | Pastry Chef of the Year – prezentat de Nazzuro Aqua

  • Ana CONSULEA – Zexe Braserie 11 puncte & 1 bonetă

Echipa de servicii a anului | Service of the Year – prezentat de Sezonul Franța – România

  • Echipa Baracca

Trofeele POP | POP Trophies – prezentat de Domeniul Coroanei Segarcea

  • Mésange Fromagerie
  • Papila
  • Pizza Mania

Promotorii gastronomiei românești | Culinary advocacy – prezentat de Budureasca

  • Asociația Ivan Patzaichin Mila 23 – Puncte gastronomice locale
  • Asociația My Transylvania, Transilvania Gastronomică – Food Culture Festival
  • Gastro Art – Proiect editorial

Ghidul Gault&Millau a fost publicat mai întâi în Franța, acum 50 de ani, de doi jurnaliști pasionați – Henri Gault și Christian Millau – și s-a făcut cunoscut prin susținerea reprezentanților noii bucătării franceze precum Paul Bocuse sau frații Troisgros. În timp, ghidul a cunoscut un success internațional, Gault&Millau fiind acum prezent în peste 20 de țări și cinci continente. În România, Gault&Millau își propune explorarea bucătăriei locale prin evaluarea calității, creativității și autenticității descoperite în restaurantele locale.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*