Porcul-somon, dovada că nu tot ce-i gustos îngrașă!

“Mangalița e răspunsul la întrebarea: «carnea de porc este sănătoasă?»”, ne asigură Daniela Greulich, producător de carne de mangaliță de pe Valea Hârtibaciului.

Mangalița a fost crescută inițial pentru slănina sa, care e la fel de gustoasă ca orice slănină de porc, doar că e mult mai sănătoasă. Desigur, și carnea este foarte bună. Se spune chiar că rețeta inițială a vestitului salam de Sibiu utiliza doar carne de la scroafe din această rasă.

“Este o rasă specializată pentru producția de grăsime și are cinci varietăți: blondă, roșie, neagră, cu abdomen de rândunică și bariș. Varietatea blondă posedă un grad ceva mai ridicat de ameliorare, față de celelalte varietăți. A fost mult apreciată de localnici pentru calitatea cărnii și în special a slăninei. Este foarte săracă în colesterol, dar bogată în acizi grasi Omega 3. Acești acizi grași esențiali sunt recunoscuți pentru importanța lor în sănătatea inimii, au rol în scăderea trigliceridelor și a colesterolului «rău» și creșterea colesterolului «bun». Protejează celulele împotriva oxidării, deci combat îmbătrânirea țesuturilor și alungă depresia. Grăsimea de somon este foarte bogată în Omega 3, motiv pentru care Mangalița este supranumit și «porcul cu grăsime de somon»”, explică Daniela.

Rasa Mangalița a fost obținută în urma încrucișări suinelor autohtone, a mistrețului și a porcului sumadia de talie mare, cu părul lung și creț, pe teritoriul Imperiului Habsburgic, la sfârșitul secolul XVIII, prima atestare a sa fiind pe moșia de la Chișineu-Criș a arhiducelui Joseph Anton, fiul împăratului austriac Leopold al II-lea. În Ardeal, creșterea acestor porci se practică din anul 1803.

Mangalița nu poate fi crescută în sistem intensiv, indicat este să fie crescută în ferme mici, cu mult spațiu de mișcare.

Daniela Greulich și Eugen Sopa din satul Ilimbav dețin o fermă zootehnică unde produc brânză, slănină de mangaliță, carne de mangaliță, carne angus metis, salam, dar și cereale.

Ocazional, pe parcursul sezonului, soții Greulich-Sopa invită lumea la pomana porcului pentru o degustare a produselor lor. Următoarea degustare va avea loc sâmbătă, 30 martie, de la ora 11. Cei care sunt interesați să participe la “pomana porcului de mangaliță bio” trebuie să se înscrie la telefon 0746.946.757. Participarea costă 75 lei de persoană pentru adulți, iar copiii beneficiază de gratuitate. Băuturile sunt incluse în preț.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*