Putere din mere

Văzut-ați vreodată „acceleratorul de particule” al ardeleanului? Îmbucați o creastă de slană, că astăzi vă învățăm cum se pregătește rachiul!

„Omul, ca să fie stimulat, folosește un pahar de țuică! Un pahar de palincă, pentru ca să fie bun de treabă”, ne explică Gheorghe Grecu, „inginer” fruntaș la producție.

Nea Gică și colegii săi au cules merele din Muzeul în aer liber și le-au pus la treabă. Pregătesc un rachiu clasa-ntâi. Atelierul lor de la Muzeul ASTRA este deschis pentru oricine vrea să învețe meșteșugul.

„Țuica se face în felul următor: avem cazanul de țuică, care este prevăzut cu un răcitor și o țeavă de prelungire care face legătura. În cazan se pune materia primă. Aici folosim mere. Avem mere pătule și ionatane. Borhotul a stat de astă toamnă, de prin octombrie, până în momentul de față. Prin fierbere, se produce aburul, aburul vine pe țeavă și aici avem răcitorul, care are niște serpentine. În momentul acela se face condensul și aici ajunge lichidul, în oală”, ne arată Gheorghe Grecu.

Însă nu vă grăbiți să gustați, că nu-i gata. Țuica trebuie „întoarsă”, pentru a obține tăria dorită, adică în jur de 50 de grade. Apoi se lasă câteva zile, să-și revină.

„În mod normal, rachiul nu se consumă imediat. Se consumă după o săptămână sau două. El acum încă mai e «viu», dar după ce mai stă, își revine și îi foarte bun de beut. Noi îl tragem tot, și prima și ultima, și îl vom întoarce. Atunci va ieși un rachiu de calitate superioară. Acum e mai albăstrui, că e prima fierbere și îi oțâră mai tulbure. După ce se fierbe și a doua oară, se întoarce, rachiul își primește culoarea lui normal, clară, limpezită ca și apa!”, își laudă marfa Ghiță Antonescu.

Ghiță Antonescu

La final, „apa tare” se toarnă într-o ulcică de lut, iar cine o gustă sigur nu dă Dumbrava Sibiului pe laserul de la Măgurele!

„În cadrul programului «Grădină și peisaj 2019», s-au pregătit aproape 30 de litri de răchie 100% din mere. Vom pune la degustare tot ce a ieșit la Târgul nostru de țară, unde organizăm frecvent ateliere culinare“, au anunțat reprezentanții Muzeului ASTRA.

 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*