Din Imperiul Aztec, la Hoghilag

Delicate și înmiresmate, florile de tuberoză poartă în ele parfumul unui meșteșug învățat de locuitorii din Hoghilag de la sașii care trăiau pe aceste meleaguri.

Parfumuri celebre conțin esența exotică extrasă din tuberoză. Originară din Mexic, unde aztecii o foloseau cu sute de ani în urmă pentru a-și înfrumuseța curțile, dar și pentru a da aromă specială ciocolatei, tuberoza a fost importată pe ascuns în Europa, de către un misionar francez, pe la 1530. Mult timp, în Occident, fecioarelor le era interzis să se plimbe seara prin apropierea grădinilor de tuberoze, de teamă că mireasma erotică le-ar împinge la păcat.

foto: Sărbătoarea Tuberozelor Hoghilag

Primii cultivatori de tuberoze din România au fost câteva familii de saşi care s-au stabilit aici, la Hoghilag, la marginea județului Sibiu, în 1955 şi care care au adus bulbii din Ungaria. Multă vreme, culturile de tuberoze au existat numai în această zonă a Transilvaniei, fiindcă saşii nu au vândut bulbii şi nici nu au transmis informaţii despre cultivarea plantelor. Timp de vreo zece ani, florile din Hoghilag au fost vândute la piețele din Mediaș, Sighișoara, Sibiu sau Braşov. Un fir de tuberoză valora cât o pâine, așa că tot mai mulți localnici au început să le cultive.

foto: Sărbătoarea Tuberozelor Hoghilag

Primul cultivator român a fost atestat în Hoghilag în 1963, iar acum există cel puțin 20 de familii din acest sat care au preluat tradiţia cultivării florilor de la saşi. Fiecare dintre ele deţine în propria grădină câte trei plantaţii diferite, tocmai pentru că planta înfloreşte o dată la trei ani.

Odată cu plecarea masivă a saşilor, după 1989, culturile de tuberoze s-au extins şi în alte zone ale ţării, precum Craiova, Ilfov, Oradea sau Cluj.

foto: Sărbătoarea Tuberozelor Hoghilag

Începând din 2017, la Hoghilag se desfășoară anual Sărbătoarea Tuberozelor, un prilej excelent pentru a descoperi aceste minuni ale naturii, dar și patrimoniul bogat, tradițiile și gastronomia zonei.

„Succesul evenimentului Sărbătoarea Tuberozelor este o confirmare a valorii acestor ținuturi și a imensului potențial turistic pe care îl are comuna Hoghilag. Ne propunem să prezentăm, an de an, cât mai mult din specificul acestor locuri, să îi punem pe localnici în lumină și să ne deschidem porțile pentru turiști“, a spus Nicolae Lazăr, primarul comunei Hoghilag.

Printre noutățile ediției de anul acesta, care se va desfășura la începutul lunii august, se numără un concert al Orchestrei Inginerilor „Petru Ghenghea“, înființată în 1956, în cadrul Institutului de Căi Ferate, și condusă de violoncelistul Andrei Iliescu. Muzicienii își propun să strângă fonduri pentru reparațiile urgente de care are nevoie biserica evanghelică din Hoghilag.

foto: Sărbătoarea Tuberozelor Hoghilag

“Se apropie cu pași repezi Sărbătoarea Tuberozelor. Ne bucurăm nespus de faptul că florile din gospodăriile cultivatorilor noștri sunt foarte frumoase și gata să primească oaspeți la început de august. De asemenea, suntem încântați de talentul si frumusețile pregătite pentru dumneavoastră de Katia Manoilă, o tânără fiică a comunei noastre”, au mai anunțat organizatorii.

Deşi, la nivel internaţional, tuberoza este folosită în industria cosmetică şi a parfumurilor, în România încă nu există o industrie dedicată prelucrării acesteia, plantele fiind folosite numai în aranjamente florale.

 

Un comentariu

  1. Ma intereseaza mai multe adrese de email pentru ca as dori sa achizitionez bulbi de chiparoase.

     

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*