Vezi cum pământul prinde viață!

Un meșteșug din zorii civilizației umane și rețete tradiționale din toate colțurile țării se întâlnesc la ediția de toamnă a târgului “Frumos. Ceramic. Folositor”, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Evenimentul organizat de Muzeul ASTRA cu sprijinul societății Interceram Sighişoara va avea loc în perioada 18-20 septembrie și reunește 26 de meșteri olari din centre renumite ale ceramicii din România: Sibiu, Nocrich, Marghita – Bihor, Satu Mare, Corund – Harghita, Horezu – Vâlcea, Găleșoaia – Gorj, Miercurea Ciuc, meșteri țiglari din Apoș, județul Sibiu, și Bâțanii Mari – Covasna și meșteri căhlari din Bicfalău – Covasna. Aceștia vor demonstra publicului tehnici de prelucrare a lutului şi vor găti pe vatră deschisă, în vase de lut, reţete specifice zonei din care provin.

Degustările pentru public vor fi vineri, 18 septembrie – gulaș la ceaun (Bogracs) și sâmbătă, 19 septembrie – tocăniță de vițel (Marhapörkölt).

Sâmbătă, 19 septembrie, la gospodăria-atelier de olar din Găleșoaia vor avea loc ateliere experimentale de ardere a ceramicii tradiționale sub îndrumarea meșterului olar Ion Rătezeanu din Găleșoaia. Pentru publicul interesat de meșteșugul olăritului, Muzeul ASTRA organizează, în zilele de 18 septembrie (orele 11.00 – 13.00; 14.00 – 16.00) și 19 septembrie (orele 10.00 – 13.00; 15.00 – 17.00), ghidaje tematice în gospodăriile-atelier de olari de la Marginea, județul Suceava, Săcel, județul Maramureș, Corund, județul Harghita, Oboga, județul Olt, Horezu, județul Vâlcea, Sasca-Română, județul Caraș-Severin, casa-atelier de olar din Saschiz, județul Mureș, Obârșa, județul Hunedoara, Găleșoaia, județul Gorj.

“Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor, dezvoltând un concept inovator de derulare a unui târg, cu implementarea segmentelor de olărit și de gătit. De ce un ‘altfel de târg’? Pentru că Muzeul ASTRA a adoptat un ‘concept viu’ prin implementarea și derularea unor programe culturale dedicate publicului, prin punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial realizat de meșteri olari, păstrători ai meșteșugului olăritului. Astfel, îi provocăm pe olari să părăsească zona de confort a standului de vânzare a produselor cerute de piaţă şi îi îndrumăm să se documenteze în colecţii muzeale pentru a realiza o ceramică decorativă și utilitară de o calitate superioară, invitând publicul vizitator să cunoască etapele de realizare a vaselor și beneficiile gătitului în vase de lut. Partea aplicativă se va desfășura pe toată durata târgului şi va combina latura expoziţională şi cea comercială cu cea de animaţie culturală, demonstraţii practice de olărit, de modelare și presare a lutului în forme, de țiglărit, de decorare a vaselor de ceramică şi de gătit în vase de ceramică”, a declarat Karla Roșca, șef secție muzee pavilionare Muzeul ASTRA.

foto: arhiva Muzeul ASTRA

PROGRAM TÂRGUL FRUMOS. CERAMIC. FOLOSITOR

18 – 20 SEPTEMBRIE 2020 ֍ Ediția a VIII-a ֍ etapa II

 

VINERI, 18 SEPTEMBRIE 2020

Târg de ceramică, demonstraţii practice de gătit, de olărit, de modelare a lutului în forme

Interval orar: 10.00-18.00

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Să învățăm să gătim în vase de lut: Gulaș

Interval orar: 10.00-14.00

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Ghidaje tematice în sectorul de olărit

Punct de întâlnire: Poarta principală a Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului

Interval orar: 11.00-13.00 și 14.00-16.00

Locurile de desfășurare: Gospodăriile – atelier de olari de la Marginea, județul Suceava;

Săcel, județul Maramureș; Corund, județul Harghita; Oboga, județul Olt; Horezu, județul Vâlcea;

Sasca-Română, județul Caraș-Severin; Casa-atelier de olar din Saschiz, județul Mureș;

Obârșa, județul Hunedoara, Găleșoaia, județul Gorj

 

SÂMBĂTĂ, 19 SEPTEMBRIE 2020

Târg de ceramică, demonstraţii practice de gătit, de olărit, de modelare și presare a lutului în forme, de țiglărit

Ateliere experimentale de decorat ceramică

Interval orar: 10.00-18.00

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Să învățăm să gătim în vase de lut: Tocăniță de vițel

Interval orar: 10.00-14.00

Locul de desfășurare: Târgul de țară

Ateliere experimentale de ardere a ceramicii

Interval orar: 10.00-18.00

Locul de desfășurare: Gospodăria – atelier de olar de la Găleșoaia, județul Gorj

Demonstrații practice de olărit și decorat ceramică

Interval orar: 10.00–13.00; 15.00-17.00

Olari: Ion și Ionica Rătezeanu, Găleșoaia, județul Gorj

Locul de desfășurare: Gospodăria – atelier de olar de la Găleșoaia, județul Gorj

Ghidaje tematice în sectorul de olărit

Punct de întâlnire: Gospodăria – atelier de olar de la Găleșoaia, județul Gorj

Interval orar: 11.00-13.00 și 16.00-18.00

Locurile de desfășurare: Gospodăriile – atelier de olari de la Marginea, județul Suceava;

Săcel, județul Maramureș; Corund, județul Harghita; Oboga, județul Olt; Horezu, județul Vâlcea;

Sasca-Română, județul Caraș-Severin; Casa-atelier de olar din Saschiz, județul Mureș;

Obârșa, județul Hunedoara, Găleșoaia, județul Gorj

 

DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE 2020

Târg de ceramică, demonstraţii practice de olărit, de modelare și presare a lutului în forme, de țiglărit

Ateliere experimentale de decorat ceramică

Interval orar: 10.00-16.00

Locul de desfășurare: Târgul de țară


Evenimentul se va desfășura în conformitate cu normele sanitare și de distanțare fizică, impuse de INSP pentru a combate pandemia COVID-19. În acest context, se recomandă tuturor participanților și vizitatorilor să poarte măști de protecție.
 

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*